Skills

Cum să predai online într-un mod interactiv – Sfaturi și Platforme

Posted by:
Naomi Pentie
Aug 19, 2022

Salut și bine te-am regăsit pe blogul Oradea Tech Hub. Astăzi vom trata un subiect de actualitate, și anume educația online. Odată cu pandemia, am realizat din nou că singurul lucru constant în viață este schimbarea, iar adaptabilitatea este o trăsătură esențială pentru a face față acesteia.

Din cauza pandemiei instituțiile de învățământ au fost nevoite să își transfere activitatea exclusiv online. Trecerea de la lecțiile predate în școli la cele bazate exclusiv pe videoconferințe a adus cu sine multe provocări atât pentru profesori, deoarece aceștia au trebuit să facă un efort și mai mare pentru a capta atenția elevilor, cât și pentru elevi deoarece atenția lor a fost mult mai mică fiind acasă. Un lucru e cert: pentru ca educația online să funcționeze și să fie eficientă e nevoie de noi metode de a preda.

Atunci când informațiile pe care le primești într-un mod sau altul nu devin cunoștință, nu poți spune că e vorba de învățare. Creierul uman primește peste 400 de miliarde de biți cu informații în fiecare secundă, dar doar 2000 dintre acești biți sunt procesați în mod conștient. Acest lucru însemnând că majoritatea informațiilor pe care le primim au șanse extrem de mici de a deveni cunoștință durabilă. De aceea, pentru a învăța ceva nou e nevoie ca acea informație să aibă o semnificație sau să aibă o conexiune emoțională. Oare e posibil ca învățatul să fie eficient chiar și prin intermediul educației online? Acest articol îți va oferi câteva exemple de instrumente care ajută ca predarea online să fie cât mai eficientă.

Mai este puțin timp până școala va începe din nou, iar întrebarea pe care probabil fiecare profesor și-o pune acum este următoarea: Cum să fac ca lecțiile online să fie mai atractive și să stârnească interesul elevilor cărora le predau pentru ca aceștia să rețină informațiile prezentate? Ei bine, după experiențele unor profesori cu predatul online în perioada pandemiei, acest lucru poate părea imposibil, dar te asigur că nu e așa.

În luna aprilie, o echipă de voluntari de la Oradea Tech Hub în parteneriat cu cei de la Digital Nation a ajutat peste 25000 de profesori să se familiarizeze cu predatul online. În urma acestei experiențe putem spune că unii profesorii nu s-au așteptat la o schimbare atât de mare și nici nu au fost pregătiți pentru a preda exclusiv online, dar suntem siguri că dacă fiecare va face un mic efort pentru ca lecțiile predate să fie atractive, următorul an școlar va fi unul de succes atât pentru profesori, cât și pentru elevi.

Acum îți voi prezenta câteva sfaturi practice și instrumente pe care le poți folosi pentru ca lecțiile predate de tine să stârnească interesul elevilor tăi.

Deoarece timpul este crucial în predarea online e nevoie ca lecțiile să fie structurate într-un mod diferit față de cele din clasă. Acestea trebuie să fie mai scurte, însemnând maxim 20 de minute în care să prezinți informațiile noi legate de subiectul predat, iar timpul rămas ar trebui dedicat activităților care să-i ajute pe elevi să asimileze mai ușor informațiile prezentate anterior. Cu cât vei adăuga mai multe activități pe parcursul fiecărei lecții predate, cu cât timpul va zbura mai repede pentru elevii tăi.

  • Realizează prezentări PowerPoint pentru a prezenta informațiile importante legate de lecția predată.
  • Slide-urile trebuie să conțină doar informațiile importante pe care le vei dezvolta mai apoi în cadrul lecției.
  • Alege o temă de culori pentru fiecare prezentare și nu folosi prea multe culori deoarece acestea obosesc ochiul. Alege culori care se pot citi – culori deschise pentru background închis și viceversa.
  • Adaugă imagini în prezentări și videoclipuri scurte. Deoarece e ușor ca atenția unui elev să se piardă destul de repede, ar trebui să împarți materialele video pe care le prezinți pe secțiuni mai scurte. Videoclipurile lungi cu foarte multe informații nu stârnesc curiozitatea unui elev, acesta devenind plictisit destul de repede. Un studiu realizat de cei de la MIT afirmă faptul că videoclipurile care nu sunt mai lungi de 6 minute au cel mai mare succes atunci când sunt prezentate cuiva.

Am pregătit pentru tine câteva instrumente ușor de folosit pentru a realiza prezentări pe care elevii tăi le vor aprecia:

Prezi te ajută să realizezi prezentări atractive care vor capta atenția elevilor tăi în mod cert, acesta fiind foarte ușor de folosit.

Flipsnack este un program online cu ajutorul căruia poți crea cataloage interactive cu efecte realiste de răsfoire a paginilor. Acestea pot fi create prin încărcarea de fișiere PDF sau pot fi realizate integral în Flipsnack.

TeachEm te ajută să faci ca videoclipurile de pe YouTube să se transforme în niște lecții interactive și interesante prin intermediul chestionarelor și a notițelor care se pot adăuga fiecărui videoclip.

Canva este o platformă de design grafic care îți permite să creezi prezentări unice, documente și alt conținut vizual de excepție.

Edupuzzle – această platformă îți permite să afli dacă elevii vizionează videoclipurile pe care le-ai trimis, de câte ori urmăresc fiecare secțiune ale acestora și, de asemenea, poți înțelege dacă elevii tăi au înțeles conținutul prezentat în videoclip.

  • Include în lecțiile predate chestionare scurte fără a da o notă pentru acestea.

Pe lângă a prezenta elevilor lecțiile pline de informații, trebuie să îi ajuți și să asimileze informațiile prezentate. Una dintre metodele pe care poți să le folosești pentru a face acest lucru este realizarea de chestionare scurte. Poți să faci acest lucru cât de des dorești, dar fără a oferi o notă pentru răspunsurile elevilor. Deoarece elevii știu că nu vor primi o notă pe aceste chestionare, aceștia nu vor fi intimidați și vor putea să le perceapă ca pe un instrument educațional. S-a dovedit faptul că acestea cresc performanța și pe lângă acest lucru au și alte beneficii:

  • Reținerea informațiile mai ușor
  • Identifică golurile de cunoștințe
  • Încurajează învățarea
  • Permite elevilor să aibă o verificare imediată a răspunsurilor corecte sau greșite

Mai multe studii afirmă faptul că elevii care răspund în mod frecvent la chestionare rețin mai ușor informațiile prezentate și au un grad de satisfacere mai ridicat legat de curs.

Iată câteva instrumente pe care le poți folosi pentru a realiza chestionare și jocuri interactive:

LIVRESQ este o platformă de creare de lecții interactive. În lecții se pot introduce chestionare complexe, asistenți educaționali, jocuri interactive, resurse externe. Lecțiile dezvoltate se pot folosi și offline. Există o comunitate mare de profesori ce o folosesc în România, aproximativ 12.000. Pentru cadrele didactice, accesul este complet gratuit. Au și o biblioteca publică, cu peste 2400 de lecții.

Socrative este o platformă pe care profesorii o pot folosi pentru a-și testa elevii prin mini-chestionare. Întrebările pot avea răspunsuri multiple, pot fi cu variante de răspuns adevărat/fals sau deschise.

Quizlet este o platformă pe care o pot folosi atât profesorii, cât și studenții pentru a crea și a distribui materialele pe care le folosesc pentru a învăța. Quizlet Live este produs de către Quizlet cu scopul de a aduce la viață materialele distribuite. Pentru a face acest lucru acesta creează jocuri interactive prin care elevii pot asimila mai bine informațiile prezentate în materialele predate.

Kahoot! – Jocurile interactice îi pot motiva pe elevi să învețe, îi ajută să rămână motivați și focusați. Prin Kahoot! profesorii pot alege din jocurile preexistente sau pot crea unul complet nou cu chestionare pentru elevi pe diferite subiecte.

Seesaw este o aplicație ușor de folosit care le permite elevilor să se documenteze despre ceea ce au învățat la cursuri. Acest lucru poate fi realizat și de către părinți.

Nu în ultimul rând, fă-i pe elevii tăi să se simtă apreciați.

  • Lipsa colegilor și a interacțiunii fizice cu aceștia poate fi un factor enorm de dezinteres pentru elevi. Unii dintre aceștia se gândesc că și dacă lipsesc de la o anumită lecție nimeni nu le va simți lipsa sau va observa că lipsesc. Cea mai bună metodă pentru a rezolva această problemă este ca profesorii să îi facă pe elevi să se simtă apreciați. Pentru a face acest lucru aș avea câteva sugestii pentru tine care te-ar putea ajuta:
  • Poate părea banal, dar trebuie să înveți numele fiecărui elev și să îl folosești cât mai des în timpul lecțiilor. Îi va face să se simtă importanți.
  • Află care sunt interesele elevilor tăi și încearcă să le incluzi în unele lecții unde este posibil.
  • Oferă feedback în mod regulat elevilor tăi.
  • Încearcă ca prin ceea ce spui sau faci, aceștia să se simtă încurajați și să fie motivați de pozitivitatea ta.

Predarea lecțiilor exclusiv online necesită mult timp de acomodare și multă răbdare. Dacă predarea online este o experiență complet nouă pentru tine, probabil că te vei simți din nou ca în primele dăți când ai început să predai în școală. Dar stai liniștit, acest lucru este normal! Ia fiecare provocare în parte și cu pași mici vei reuși să îi faci față! Începe prin a pune în practică sfaturile din acest articol și rămâi pozitiv. Vei reuși!

Apply now

About Author

Naomi Pentie

Hi. I am Naomi, Community Manager @OradeaTechHub.